Mi se pare extrem de uimitor cat de repede ne obisnuim cu binele si cat de repede ne atacam la un necaz, cat de mic ar fi el. Uite un lucru interesant pe care l-am observat cand am citit, mai cu atentie, primele capitole din Biblie.
Deschide o concodranta ( Daca nu ai o Biblie in apropiere intra aici ) si cauta “a crezut”. O sa vezi ca prima aparitie este legata de credinta lui Moise, a doua este despre poporul evreu, care a crezut ca semnele, facute de Moise, erau de la Dumnezeu, si a treia referire este abea in exod 14:31.
Sa recapitulam putin istoria evreilor ca sa vedem in ce stare erau ei in exod. Deoarece se inmultisera foarte mult si capatasere o putere destul de mare, egiptenii s-au gandit sa se asigure ca nu se vor rascula impotriva lor asa ca i-au luat ca sclavi. Astfel si-au petrecut evreii 430 de ani muncind pentru egipteni. Dupa atatia ani de sclavie, Dumnezeu isi vrea poporul liber si vorbeste cu Moise si il trimite ca sa ii elibereze. El vorbeste in fata poporului si le arata niste semne, ca sa ii asigure ca mesajul vine de la Dumnezeu. Apoi Dumnezeu trimite 10 urgii in Egipt, urgii care i-au afectat doar pe egipteni. Dupa ce poporul evreu primeste aprobarea sa se duca sa se inchine Domnului, Faraon vine cu armata lui ca sa ii aduca in apoi .Atunci Dumnezeu ii arunca in mare (pe Faraon si armata lui) chiar in fata evreilor.
Dupa cum am vazut, evreii au fost martori la o serie de minuni si intr-un final s-au temut de Dumnezeu si i-au recunoscut suveranitatea si au crezut ca el este Domnul (Exod 14:31)
Desi prima reactie a mea, dupa ce am citit acest verset, a fost ” de ce au crezut evreii in Dumnezeu doar dupa ce intreaga serie de minuni a avut loc si nu dupa primul semn?”, ma uit in trecutul meu si vad ca de multe ori si eu fac la fel. Ne-am obisnuit cu binele, Ne-am obisnuit sa avem casa, familie, mancare, prieteni, haine si nu prea constientizam (sau nu vrem sa credem) ca altii nu au nici macar o bucatica din ce avem noi. Ne purtam de parca avem toate acestea prin propria noastra putere, ca si cum le-am merita.
Mi se pare interesant cat de des nu il vedem pe Dumnezeu in binele ce ni se intampla, si il vedem numai in rau. Cand ne obisnuim prea mult cu “toate bune si frumoase”, cum vine cel mai mic necaz peste noi ne atacam, si nu intelegem ce am facut ca sa meritam noi asa ceva. Afrimam cu fermitate ca da, credem in Dumnezeu, dar cind e nevoie sa ne rugam pt cineva in boala deja avem dubii ca exista vreo scapare.
De ce e nevoie sa vezi ceva grandios ca sa crezi ca este Dumnezeu? “si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad” (evrei 11:1)
Sarah T.
