In urma unor discutii lungi cu diversi colegi, am ajuns la concluzia ca , in viziunea lor, pacatul a disparut. Dar acesta nu a disparut, ci doar si-a pierdut esenta. In zilele noastre nu mai exista ideea,conceptul de pacat.

Hai sa facem o paralela intre cele 10 porunci, care erau niste standarde pentru cei de pe vremea aceea si ar trebui sa fie si pentru noi in ziua de azi, si ce spune lumea azi:

1. “Sa nu ai alti Dumnezei afara de Mine” – ne-am obisnuit sa ne descurcam singuri; nici nu mai avem nevoie sa credem intr-un Dumnezeu. Suntem prea plini de noi ca sa ne umilim si sa recunoastem ca suntem cine suntem datorita Lui. Astfel, prima porunca e din start incalcata.
2. “Sa nu-ti faci chip cioplit”- Evident ca daca ni se pune aceasta intrebare, raspundem categoric ca noi nu avem nicio sstatuie in casa, dar daca ai scrie pe o foaie tot ce faci intr-o zi si pe ce iti dai timpul, o sa vezi ca cea mai mare parte din timpul tau nu este dedicata lui Dumnezeu ci altor activitati. Spune-le celebritati, prioritati sau hobby-uri. Spune-le cum vrei, dar accepta ca ele sunt niste “idoli/chipuri cioplite” ale zilelor noastre si scoate-le din rutina ta.
3. “Sa nu iei in desert Numele Domnului, Dumnezeului Tau” – O mare parte din injuraturi se invart in jurul numelui Lui. Cand suntem intr-o situatie de criza sau sub presiune ne folosim voluntar, sau nu, de expresii de genul ” ce Dumnezeu mai vrei si tu?”, “pentru numele lui Dumnezeu”
4. “Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti”- de cate ori nu ai lipsit de la biserica ca sa iti faci temele pentru a doua zi?
5. “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” – Nu numai ca nu ne mai cinstim parintii si nu ii mai ajutam prin casa (sau ii ajutam cu toate comentariile de rigoare), ci ii mai si acuzam pentru greselile pe care le facem in prezent.
6. “Sa nu ucizi”- In Noul Testament, Isus spune ca daca spui cuiva “prostule” e echivalent cu a ucide.Fa o lista cu cuvinte de felul acestea care isi au locul lor in vocabularul tau zilnic.
7. “Sa nu preacurvesti”- In Biblie spune ca preacurvie este si atunci cand te uiti la un el/o ea si il/o doresti.
8. “Sa nu furi”- Poate nu ai furat ceva din magazin, dar sigur ai copiat macar o data la un test la scoala.
9. “Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” – Voluntar,sau nu, avem tendinta , ca si oameni, sa ne punem pe noi intr-o imagine buna si suntem in stare sa inventam orice despre cel de langa noi doar ca sa iesim noi bine.
10. “Sa nu poftesti niciun lucru care este al aproapelui tau”- De cate ori nu ai vazut ceva la cineva de langa tine si nu si-a facut  datoria invidia?

Pe vremea cand s-au dat aceste legi, pacatul era ceva foarte grav. Trebuiau aduse fel de fel de jertfe ca sa ti se ierte greseala, in timp ce acum niciunul din acestea nu mai este vazut ca ceva gresit.Cum adica? Sa nu mai copiem la teste? Sa nu fiu ca toti ceilalti si sa ma supun parintilor? Sa nu mint ca sa ies eu bine? Traim intr-o lume unde noi suntem centrul universului. Pacatul a devenit rutina. Incalcarea unei legi este la ordinul zilei si e vazut ca ceva normal, care poate fi compensat cu 50 bani dati la primul cersetor de pe strada. Daca si azi se mai aduceau jertfe pentru pacatele comise, cred ca nu mai erau animale pe aceasta planeta de ani de zile.

Va provoc sa nu mai mergem pe ideea de “pacat mic” sau “pacat  mare” sau “eu sunt mai bun decat celalalt”. Vorba aia, “nu judecati, ca sa nu fiti judecati!”. Haideti sa revizuim cele 10 porunci, sa le purtam mereu in minte si in inima si sa ne ghidam mereu dupa ele.  Cei din jur sunt deja in confuzie legat de ce este in ziua de azi pacat si ce nu.  Hai sa invitam crestinismul autentic din nou in viata noastra si sa traim in conformitate deplina cu Cuvantul Lui!

Mult succes in cautarea “sufletelor si inimilor disparute”!

Sarah T.

Mi se pare extrem de uimitor cat de repede ne obisnuim cu binele si cat de repede ne atacam la un necaz, cat de mic ar fi el. Uite un lucru interesant pe care l-am observat cand am citit, mai cu atentie, primele capitole din Biblie.

Deschide o concodranta ( Daca nu ai o Biblie in apropiere intra aici ) si cauta “a crezut”. O sa vezi ca prima aparitie este legata de credinta lui Moise, a doua este despre poporul evreu, care a crezut ca semnele, facute de Moise, erau de la Dumnezeu, si a treia referire este abea in exod 14:31.

Sa recapitulam putin istoria evreilor ca sa vedem in ce stare erau ei in exod. Deoarece se inmultisera foarte mult si capatasere o putere destul de mare, egiptenii s-au gandit sa se asigure ca nu se vor rascula impotriva lor asa ca i-au luat ca sclavi. Astfel si-au petrecut evreii 430 de ani muncind pentru egipteni. Dupa atatia ani de sclavie, Dumnezeu isi vrea poporul liber si vorbeste cu Moise si il trimite ca sa ii elibereze. El vorbeste in fata poporului si le arata niste semne, ca sa ii asigure ca mesajul vine de la Dumnezeu. Apoi Dumnezeu trimite 10 urgii in Egipt, urgii care i-au afectat doar pe egipteni. Dupa ce poporul evreu primeste aprobarea sa se duca sa se inchine Domnului, Faraon vine cu armata lui ca sa ii aduca in apoi .Atunci Dumnezeu ii arunca in mare (pe Faraon si armata lui) chiar in fata evreilor.

Dupa cum am vazut, evreii au fost martori la o serie de minuni si intr-un final s-au temut de Dumnezeu si i-au recunoscut suveranitatea si au crezut ca el este Domnul (Exod 14:31)

Desi prima reactie a mea, dupa ce am citit acest verset, a fost ” de ce au crezut evreii in Dumnezeu doar dupa ce intreaga serie de minuni a avut loc si nu dupa primul semn?”, ma uit in trecutul meu si vad ca de multe ori si eu fac la fel. Ne-am obisnuit cu binele, Ne-am obisnuit sa avem casa, familie, mancare, prieteni, haine si nu prea constientizam (sau nu vrem sa credem) ca altii nu au nici macar o bucatica din ce avem noi. Ne purtam de parca avem toate acestea prin propria noastra putere, ca si cum le-am merita.

Mi se pare interesant cat de des nu il vedem pe Dumnezeu in binele ce ni se intampla, si il vedem numai in rau. Cand ne obisnuim prea mult cu “toate bune si frumoase”, cum vine cel mai mic necaz peste noi ne atacam, si nu intelegem ce am facut ca sa meritam noi asa ceva. Afrimam cu fermitate ca da, credem in Dumnezeu, dar cind e nevoie sa ne rugam pt cineva in boala deja avem dubii ca exista vreo scapare.

De ce e nevoie sa vezi ceva grandios ca sa crezi ca este Dumnezeu? “si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad” (evrei 11:1)

Sarah T.

Dar cand incepi sa pasesti in “jungla” acestei lumi si te confruti cu greutatile( sau chiar realitatile) ei, ajungi, putin cate putin, sa pierzi din curajul si dragostea aceea, aparent, invincibila.

Atunci e momentul sa spui “Hello Hurricane!”. Cu totii avem in viata un moment in care intampinam o greutate. Unii o numesc incercare, altii necaz. Unii ii zic razbunare a naturii, altii fenomen geografic. Unii ii spun blestem de la Dumnezeu, iar altii o declara pietra  aducere aminte. Numeste-o cum vrei, dar nu o lasa sa iti controleze deciziile, trairile,credinta sau devotamentul tau pentru Dumnezeu.

Datorita acestor “furtuni” multi isi pierd curiozitatea pt lucruri noi, dragostea si pasiunea pentru viata, abilitatile sociale, siguranta ca viata lor are un scop sau , in cel mai rau caz, se indeparteaza de Dumnezeu. Trist este ca de multe ori accepti aceasta distantare si arunci vina pe orice dar nu pe tine.

Hello Hurricane you’re not enough! Hello Hurricane, you can’t silence my love!

Imagineaza-ti cum ar fi viata ta daca nu ai lasa nimic sa stea intre tine si dorintele tale sau intre tine si Dumnezeu. Data viitoare cand te confrunti cu o “furtuna” fii tare si da-i de inteles ca nu o sa reuseasca sa te schimbe!

Sarah T.

Ciudată sintagmă. Dacă o mai foloseşte cineva… Astăzi ne e teamă să nu jignim minorităţile religioase, de aceea apelăm mai repede la “sărbători fericite”, că doar fiecare sărbătoreşte ce vrea… Dar uităm că totul a început de la Sărbătorit, pe nume Isus Cristos, de acolo vine numele, data şi bucuria. Dar nu, lumea sărbătoreşte fără a-şi aminti ce sărbătoreşte cu adevărat. Uităm care e scopul, dar nu uităm de lista lungă, de masa plină, de cadourile multe, de neamurile ce trebuie să apară din moment în moment… Şi abia apuci să înghiţi 2 sarmale şi-o felie de cozonac şi Crăciunul a şi trecut, ne reintrăm în ritmul de dinainte şi trăim cu speranţa următorului concediu.

Dar unde-i adevarata bucurie când în mall-uri lumea se bate pentru o haină la reducere, sau fuge cu coşurile pline de alimente prin supermarketuri? Crăciunul nostru, din păcate ia din ce în ce mai mult doar conotaţii comerciale şi nu spirituale. Ce mi se pare cel mai bizar este că acesta ajunge să fie sărbătorit în ţări care n-au nimic de-a face creştinismul…

Prea multă agitaţie, prea mult fast, şi prea puţin apucăm să rememorăm cu adevărat evenimentul care ne-a adus azi aici. Odată, demult într-o iesle, Dumnezeu cobora în cea mai curată formă pe pământ, ca un copil,inocent şi nepătat de murdăria lumii în care intra. Venea, ca nu mult mai târziu să moară pentru păcatele lumii care n-a vrut să-l primească. I-au găsit loc doar într-o iesle săracă, umilă. Viaţa i-a fost în pericol de mic, şi pe măsură ce creştea a luat o şi mai mare amploare. Totuşi El nu s-a ascuns, ci a luptat zi de zi să lase o urmă în lumea în care-a venit ca un străin. A vindecat, a mântuit, a trăit cum nimeni nu credea că se poate şi-n final a luat toată povara lumii asupra Lui.

Astăzi încă oferă toate aceste lucruri, doar să-ţi deschizi inima să-l primeşti. Azi e momentul să se nască nu doar în iesle ci şi-n inima ta.

Delia Monenciu

ACASA….
Ce resprezinta ‘acasa’? E un titlu de proprietate, sau adresa din buletin? E locul in care iti petreci majoritatea timpului?
Acasa… e acolo unde iti este inima. Acasa e acolo unde sufletul tau primeste odihna. Cand mergi acasa te simti in siguranta si protejat.
Imi e dor sa fiu acasa, acolo unde sufletul meu primeste odihna iar inima mea se simte protejata si iubita. Cand plec de acasa ma gandesc neincetat la momentul cand ma voi intoarce; iar cand sunt acolo ma bucur de acele momente unice. Imi place sa-mi simt inima acasa.
Acasa nu e pe o foaie de hartie, nu reprezinta o strada si un numar sau niste pereti. Acasa e in Bratele Tatalui, acolo unde tu esti Preaiubitul Lui iar eu sunt Printesa Lui.

Ioana Oniga

Dacă stau să analizez viaţa mea, trebuie să recunosc faptul că până în prezent am avut mulţi ani de rătăciri şi regăsiri. Cândva, am fost pierdută. M-am pierdut în mulţimea de gânduri şi tendinţe care veneau din partea prietenilor şi a lumii; m-am pierdut în multele pretenţii pe care ceilalţi le aveau cu privire la mine; m-am pierdut în speranţe false, idealuri greşite, perspective total nepotrivite; m-am pierdut în bucurii trecătoare şi în zâmbete false. Am fost pierdută, dar acum m-am regăsit. M-am regăsit când L-am găsit pe El, pe Salvatorul meu. Sau poate când m-a găsit El pe mine. E ceva ce deocamdată nu ştiu, cine pe cine a găsit. Dar mă bucur că astăzi  sunt a Lui.

Pe lângă faptul că eram pierdută, eram şi oarbă. Periculoasă combinaţie, nu? Să rătăceşti pe drumuri greşite, fără să vezi cu adevărat. Da, aveam impresia că văd şi că văd bine. Dar alergam în neştire cu ochii larg închişi. Până când m-am întâlnit cu El, ,,mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd.” [Luca 9:15] Mi-a deschis ochii cu adevărat şi a făcut asta cu dragoste şi blândeţe. M-a făcut să mă văd aşa cum mă vede El şi m-a făcut să privesc la cei din jurul meu prin ochii Lui.

În cele din urmă, am fost moartă. Un suflet mort într-un trup viu. Fără speranţă, fără bucurie, fără dragoste, fără visuri, fără nimic…doar cu o dorinţă aprinsă de a găsi viaţa. Probabil de undeva din Cer a simţit dorul inimii mele. De aceea a venit pe drumul meu, mi-a dat viaţă,  iar apoi drumul meu nu a mai fost al meu, ci al Lui. De atunci mergem împreună, mână-n mână.

Când am tendinţa să rătăcesc, să închid ochii sau să mor câte puţin înlăuntrul meu nu mă lasă, ci e aici să îmi reamintească de ceea ce a făcut în mine. Îmi reaminteşte mereu şi mereu că acum, cântecul vieţii mele este pentru El…aici pe pământ e doar pregătirea. Când o să mă cheme Sus, la El, o să Îi pot cânta cu adevărat.
Te iubesc!

Diana Farcău